Ce se întâmplă cu vaccinarea în România. Anunțul făcut de ministrul Nelu Tătaru
Ministrul Sănătății Nelu Tătaru a făcut câteva precizări în legătură cu vaccinul anti-coronavirus în cursul zilei de marți la o videoconferință a conducerii Comitetului Național de coordonare a activităților privind vaccinarea.
În cursul zilei de ieri, ministrul Nelu Tătaru a luat parte la o întâlnire care a avut la bază discuție despre activitățile privind vaccinarea împotriva noului coronavirus. Ministrul Sănătății a vorbit cu reprezentanții DSP din România pentru verificarea situației și a modului de organizare a centrelor de vaccinare din țară, arată Mediafax.
Au fost identificate 302 centre de vaccinare în unități sanitare și 597 de centre în afara unităților sanitate pentru etapele de vaccinare II și III. În total vor fi aproape 900 de centre, potrivit sursei citate.
„Începem un lung şir de întâlniri virtuale pentru pregătirea campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 care va fi coordonată de către Comitetul Naţional. Aşteptăm finalizarea propunerilor pentru organizarea centrelor de vaccinare, atât cele din unităţile de vaccinare, cât şi cele din alte spaţii identificate. Trebuie să colaboraţi la nivel local cu reprezentanţii prefecturilor şi cei ai comitetele judeţene de urgenţă care vă vor acorda tot sprijinul”, a declarat, la videoconferinţă, Nelu Tătaru.
În România, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 7439 de cazuri noi de infectare
7.439 cazuri noi cazuri de coronavirus au fost înregistrate în ultimele 24 de ore. Până ieri, 8 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 524.675 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 416.797 de pacienți au fost declarați vindecați. În intervalul 07.12.2020 (10:00) – 08.12.2020 (10:00) au fost raportate 213 decese (119 bărbați și 94 femei).
Sursă foto: captură video youtube